FCSB se pregătește pentru întâlnirea cu Silkeborg, din grupele Conference League, iar danezii sta foarte bine în campionat.
Partida dintre Silkeborg și FCSB se va disputa joi, 6 octombrie, de la ora 19:45, în Danemarca, în cadrul rundei a treia a Grupei B din Conference League.
Înaintea acestei întâlniri, Silkeborg și-a câștigat meciul din campionat.
Silkeborg a întâlnit-o pe Horsens, în cadrul etapei cu numărul 11 din prima ligă din Danemarca, și a învins cu scorul de 2-1.
Viitoarea adversară a lui FCSB a condus cu scorul de 2-0, după golurile marcate de către Kusk, în minutul 37, respectiv Helenius, în minutul 50. Golul celor de la Horsens a fost înscris de către Jacobsen, în minutul 69.
După cele 11 meciuri jucate până acum în prima ligă daneză, Silkeborg ocupă locul 4 în clasament, cu 19 puncte, la trei puncte în spatele liderului Randers, care are însă cu un meci mai puțin.
„Întotdeauna mi-am dorit lucrul ăsta (n.r. – să facă din FCSB o echipă ofensivă), în mandatul trecut am fost cea mai ofensivă echipă din Liga 1. Și eram cea mai defensivă echipă după CFR Cluj. Acum nu mai suntem așa bine, dar sperăm că vom ajunge acolo înapoi. Presiunea este mare peste tot, aici să spunem că este puțin mai mare. Avem nevoie de puncte, dar trebuie să avem încredere că trebuie să avem rezultate pozitive” – Nicolae Dică, antrenor FCSB
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER